P   A   R   T    E   A       Î   N   T   Â   I   A

                    I. CONSIDERAŢIUNI   GENERALE
                     II. REFLEXIUNI ASUPRA OMULUI
                       III. DESĂVÂRŞIREA ACŢIUNIILOR
                      IV.  OMUL VIU – C R E A T O R U L

I

       C O N S I D E R A Ţ I U N I    G E N E R A L E

                                                                               Cerul si pământul vor  trece,
 dar cuvintele Mele nu vor trece.
                                                                                                         Mateiu XXIV, 35

                                                                  Orientare cosmică: univers, sistem solar
                                                                   Viaţa. Conştiinţă. Evoluţie
                                                                   Putere de gândire. Faptă. Om.

…cerurile aprinse vor pieri
şi trupurile cereşti se vor topi
de căldura focului. Dar noi,
 după făgăduinţa Lui, aşteptăm
ceruri noi si un pământ nou
în care va locui neprihănirea.

  2 Petru III, 12-13

           
            Realitatea e. Suntem o fărâmă din ea, separaţi ca forme, dar uniţi în esenţă: acelaşi domeniu, aceeaşi substanţă, aceeaşi energie, aceeaşi lege  –  acelaşi scop.
            Cât adevăr conţine sâmburele tău de consideraţiuni generale asupra lumii?
            O imperioasă credinţă interioară, comună tuturor fiinţelor, îndeamnă spre cercetare. Din observaţiile zilnice, din înlănţuirile logice elementare, din scripturi  –  se iveşte în minte o concepţie întregitoare, o concepţie sferică ce tinde să cuprindă Realitatea abstractă şi concretă în care trăim. Procesul e lung şi anevoios. Durează în tine mii si mii de ani. Asemenea mânăstirii din legendă, ce se zideşte ziua, se dărâmă noaptea  –  pentru că eroarea, falsul nu rezistă criteriilor sufletului. Dar, din această distrugere a aproximativului răsare şi creşte în noi posibilitatea distingerii imediate a eternului: coroana nobleţei interioare – discernământul.
            Studiul cosmic începe prin orientarea senzorială. Se observă stăruitor fenomenele naturale. În regnul mineral, vegetal, animal, uman şi spiritual se petrec o infinitate de modificări, de naşteri şi sfărâmări de forme. Natura reprezintă o imensă configuraţie dinamică. De la stropul de rouă, până la nebuloasele astronomice, totul se preface. Interior, succesivitatea acestor nesfârşite multiplicităţii de fenomene are un prim final: înţelegerea analitică a fiecărui fapt. Mulţi oameni şi unele animale mai evoluate rămân cu încheierea necompletă: realitatea e un tumul de fenomene, al căror scop nimeni nu-l ştie. „Când zorii se sting şi stelele pică, le vine a crede că toate-s nimic…”  Înţelegerea parţială e primul studiu în alcătuirea concepţiei sferice despre cosmos.
            Observi faptele, înţelegi raporturile lor, cercetezi cauzele, cunoşti forţele inteligente care intervin, sintetizezi legile şi afli principiul unic din care decurg:
            Principiu - Legi - Forţe - Fenomene.
            Locuim şi studiem, deocamdată, pe pământ. Ai învăţat despre mărimea, poziţia, mişcarea lui şi a celorlalte planete din sistemul nostru solar. Cât de adânc a pătruns în carnea fiinţei tale problema trăiniciei limitate a globului nostru în univers? Ştii că sistemele solare se nasc, cresc, ajung mature; încep a se răci, se sting, mor, se desintegrează şi pier. Dar bietul nostru pământ!...
            În seninătatea cerurilor, ţi-a plăcut să te interesezi de scânteierea divină a Adevărului. Pe cărarea ta s-a revărsat lumină. Pentru ce, acum umbli în întuneric?
            Poate, inima ţi s-a mişcat gândindu-te la celelalte universuri. Poate, în reculegere adâncă, imensitatea exterioară îţi va fi desvăluit taina ei, căci tu nu mai eşti dintre cei ce se îneacă în pofta ambiţiilor personale şi în traiul lipsit de cea mai elementară seriozitate lăuntrică. Pe tine te-au interesat totdeauna posibilităţile raţiunii pure şi ai luptat ca mintea să nu aibă limită fixă.
            Aşa dar, problema generală şi fundamentală care se pune insului, familiei, statului şi popoarelor e problema activităţii conştiente. Stadiul evolutiv în care se găseşte omenirea azi nu mai permite nimănui să ignoreze conştiinţa, să oprească inteligenţa, să înăbuşe divinitatea, pentru a continua o trăire animalică – mai rea decât animalică – bazată pe satisfacerea instinctelor, pe robia voinţei superioare.
            Simţurile, raţiunea, intuiţia înlesnesc înţelegerea trăirii după propria noastră cunoaştere şi nu după ipotezele altora. Nu vom fi cheltuitori inconştienţi de energie vitală. Pentru noi, intuiţia e o binefacere şi instinctele o piedică în avântul neţărmurit spre infinit. Inteligenţa va fi pârghia cu care vom deplasa centrul activităţii din trecut în viitor şi nicidecum un mijloc pentru justificarea, sub mască, a egoismului brut.
            Caută soluţia problemei iniţiale:
            Care e rostul acestor infinite prefaceri ce stau sub Lege şi care e misiunea ta în această splendoare cosmică, în această slavă plină de armonie?
            Caut-o! Şi vei vedea că tu însuţi te vei sili cu toate puterile tale să cooperezi să te uneşti, să te integrezi conştient planului general de funcţionare a lumilor. Şi de abia atunci activitatea ta se va elibera de contingenţa  aspectului formă şi va depăşi limitele factorului timp.

... viaţa a fost arătată si noi
 am văzut-o şi mărturisim despre
 ea şi vă vestim viaţă veşnică.
                                                                                                                      1 Ioan

            Viaţa exista. E triumful realităţii, gloria universului şi – piatra de încercare a cugetătorului.
            Cunoşti încheierea „definitivă” a celor rătăciţi că viaţa e condiţionată de substanţă în stare solidă, lichidă şi gazoasă. Se putea susţine naivilor această idee, pe vremea când nu se concepea o transmisie de energie decât prin intermediul formelor materiale: curele, sârme, butelii, - dar acum?
            Se serveşte viaţa de materia cunoscută omului obişnuit pentru a se manifesta în sistemul fizic. În lumea eterului şi în sistemele extrafine prin care se perindă fenomenele abia deschise ştiinţei oficiale, nu există manifestare inteligentă a vieţii conştiente?
            Prietene, ignoranţa învăţaţilor e mare.  Şi de multe ori lipsa de sinceritate trădează aspectul egoist al preocupărilor elementare învăluite în cascada gravităţilor formale. Tu nu uita că înţelepţii tuturor timpurilor au mărturisit cu viaţa lor, şi afirmă şi azi:
            Viaţa nu e condiţionată de sistemul fizic cunoscut; ci există şi se desăvârşeşte din ce în ce mai liber în planurile subtile ale universului. Cercetaţi!
            Năzuinţa o avem toţi. Pe tine te interesează, în mod cu totul deosebit o astfel de cercetare? Dacă în adevăr te interesează şi poţi cerceta, afli – cu certitudine absolută! – că sufletul tău, că tu însuţi ai trăit înainte de naşterea aceasta şi vei trăi perfect conştient, bucurându-te sau suferind amar de pe urma faptelor tale trecute, prezente şi viitoare. Vei afla că tu, acumulator şi distribuitor de energie vitală, eşti responsabil în întregime de profunzimea seriozităţii pe care o aplici în trăirea ta. Lege de Economie universală există şi morala are sancţiuni inflexibile – pentru mine, pentru tine, pentru toţi. Dreptate absolută există şi lucrează în fiecare clipă; o vei percepe de îndată ce vei arunca vălul egoismului de pe fruntea şi inima ta.
            Consideraţiuni matematice elementare arată oricui că infimă cantitate spaţială scoasă de sub inerţia echilibrului stabil şi animata de o viteză suficientă, e în stare să creeze această spăimântătoare iluzie: forma materială – Materia. Toată soliditatea, tot concretismul unui munte, unei flori, unui animal, unui om, nu este altceva decât o sintetică asociere – cu un scop bine precizat! – de vibraţii energetice ale spaţiului în volumul ocupat. Încetează vibraţia? Materia se dezintegrează, forma a pierit!
            Privind cerurile şi pământul, vedem forme născând şi distrugându-se. Toată această – de necuprins acum – mişcare a lor: nebuloase, stele, soare, planete, sateliţi; minerale, vegetale, animale, oameni, etc., are un rost, sau nu are?
            Aici e piatra de încercare a tăriei raţiunii. Pentru că raţiunea pură trebuie să traseze pentru fiecare ins linia activităţii trăirii conştiente, care să depăşească veacurile ce vor veni.
            Forma fiind un contur provocat de o mişcare, susţinută de o energie, trădează o intenţie: intenţia celui ce distribuie energia. O formă e un loc de funcţionare, de exercitare a vieţii. Forma e capcana vieţii. E laboratorul conştiinţei. În acest laborator viaţa e limitată, dar se deprinde cu stăpânirea spaţiului de jos în sus. Forma serveşte conştiinţei în creşterea spre infinit.
            Conştiinţa îşi dă seama de ea însăşi; de rostul fiinţelor văzute şi nevăzute, dar toate existente, din univers; de sensul transformărilor energetice; de relaţiile noastre cu Firea; de legile care determină naşterea, existenţa şi stingerea tuturor formelor micro şi macro cosmice. Conştiinţa are cerinţele ei şi tu nu vei limita-o prin nici o consideraţiune de oportunism vulgar. Perfecta ei libertate nu vei împiedica-o prin niciun gând rău, prin nici o dorinţă obscură, prin nici o vorbă inutilă. Fiindcă ai priceput că tu nu mai eşti o formă, ci conţinutul formei; nu mai eşti înfăţişarea, ci pulsul înfăţişării; tu nu mai eşti corpul, dorinţa, mintea, ci stăpânitorul şi, prin urmare, îndreptătorul minţii, inimii şi al trupului. Ia seama deci, să fii totdeauna o conştiinţă liberă, nu îngenunchiată prejudecăţilor timpului şi nici spaţiului. Conştiinţa statică a făpturii trebuie să devină, şi va deveni, conştiinţa dinamică a sistemului solar, înainte de a fi Conştiinţa absolută a Universului.
            Evoluţia guvernează toate prefacerile de la psichonii atomilor până la limita maximă a lumilor – ca mutaţii constante spre perfecţiunea ultimă. Evoluţia e viul vieţii şi expresiunea eternului în lucrare: atomul e viu, omul e viu, planta e vie, sistemul solar e viu. Fluxul vital pulsează şi azi şi ieri şi totdeauna în tot ce se vede şi ce nu se vede. Nu vei fi tu acela care va îngrădi, va limita, va închide conştiinţa pentru a dezorienta albia de scurgere a curentului de viaţă prezentă. Nu vei fi tu acela care vei comite crima de a opri expansiunea conştiinţei în mineral, în plantă, în animal, în om. Niciun argument nu poate subsista raţiunii pure. Argument care să justifice oprimarea înfloririi vieţii omului, animalului, plantei, mineralului. De aceea, punctul de sprijin al întregii activităţi trebuie neîntârziat deplasat şi fixat în regiunea divină a fiinţei tale.

Nu sunteţi decât un abur care
 se arată puţinel şi apoi piere.
                                                                                                                           Iacov IV,14

            Cine se interesează? Insul gânditor; un punct, ca formă, în Fire; o unitate separată de conştiinţă, ca viaţa, în Dumnezeu.
            Tu însuţi doreşti intens să cunoşti marea taină: procesul divin al evoluţiei cosmice. Şi de aceea, renunţând la răgazul pe care îl oferă statica trăirii prezente, te îndrepţi pe calea interioară spre dinamismul creaţiei universale. Caută cheia care deschide poarta fermecată a castelelor cereşti! Pentru că universul are un rost şi orice părticică din lume se integrează în mod fatal acestui rost. Pentru cine înţelege – cât înţelege! – chestiunea e de a transforma această integrare, pe nesimţite, într-o cooperare conştient identificatoare.
            Prin urmare, pentru tine mersul cosmic nu constă numai din alcătuire de forme minerale, vegetale, animale, umane, spirituale şi din mişcarea neîncetată a acestora în jurul centrului de greutate al plantei noastre, care aleargă şi azi cu mai mult de 100.000 km pe fiecare oră în jurul soarelui. Mersul cosmic constă din necontenita expansiune a conştiinţei. De aceea toţi gânditorii se străduiesc eonic să se identifice conştient cu principiul vieţii unice, cu Absolutul. „Nici încline a ei limbă, recea cumpăn-a gândirii în spre clipa ce se schimbă...”
            Intensitatea puterii de gândire deosebeşte pe om de animal, pe noi unii de alţii, pe supraom de om. Faptele evidenţiază pasiunea care a fost pusă în ele, gândurile care au precedat, inteligenţa din care au izvorât, omul care este.
            E revoltătoare atitudinea celor ce caută să arate cât preţ pun pe ultima perfecţiune a tehnicei moderne, a creaţiei artistice, ştiinţifice, politice, în timp ce cu dispreţ osândesc şi înlătură din viaţa socială pe creatorii operelor. Să admiri opera şi să distrugi geniul care a făurit-o: iată procedeul care trebuie desfiinţat din întreaga lume! Toţi oamenii superiori au luptat să înalţe conştiinţa neamului lor, şi contemporanii le-au sugrumat toate intenţiile pornite dintr-o nesfârşită dragoste, le-au limitat existenţa, i-au încărcat cu povara dispreţului, silindu-i să ducă existenţă de rob şi să sufere chiar moartea din partea celor care apoi le ridică statui şi-i proslăvesc eroi.
            Ce întuneric trebuie să fie în inima aceluia care aşteaptă creaţia superioară a neamului, dar nimiceşte viaţa celui smerit care o aduce pe tipsia de argint a înţelepciunii şi o oferă necesităţii istorice!
            Prietene, deschide cale liberă de la inima ta la inima aproapelui tău. Tu, care ocoleşti cu mirare plină de uimire ultimul model de automobil, întoarce-te şi apleacă urechea să auzi suspinul îngândurat al fratelui tău om. Tu, care priveşti cu nesaţiu ultima invenţie materială, îndreaptă-ţi privirea spre antica creaţie cosmică în miniatură, spre Om – că e vietate vie: simte, gândeşte şi aşteaptă înţelegerea ta. Tu, care admiri şi păstrezi în muzee schelete şi mumii, păstrează în inima ta şi admiră făptura Om, care vine şi aduce şi pentru tine şi pentru mine şi pentru neam şi pentru omenire azi – viaţă vie în flacăra divină a creaţiei sale de orice gen.
            Deschide calea liberă de la inima ta la inima aproapelui tău!
            Şi fiindcă  există metodă sigură, urmeaz-o cu toată puterea ta de lucrare, cu toată puterea ta de simţire, cu toată puterea ta de gândire şi azi şi mâine şi totdeauna!