IV
                       
                O M U L    V I U     -  C R E A T O R U L

Căutaţi mai întâiu împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui
şi toate aceste lucruri se vor adăuga vouă..
                                                                                                                  Mateiu, VI 33

                                                                                  Ştiinţa. Religie. Metodă.
                                                                                  Norme statice pentru dinamism.
                                                                                  Corp. Sentiment. Idee.

                                                                                                          ... ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi, este o înţelepciune,
dar nu a veacului acestiua, nici a fruntaşilor
veacului acestuia care vor fi nimiciţi. Noi propovăduim
înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi
ţinută ascunsă pe care o rânduise
Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci..
                                                                                                         
                                                                                                          1 Corinteni II, 6-7

            Omul în sine este o entitate în care spiritul şi materia sunt unite prin inteligenţă. Dezvoltarea treptată conştiinţei ca desfăşurare a interpenetrării spiritului şi materiei, se face după norme fixe, conform legilor universale – nu după capriciile raţiunii mărginite.
            Cunoaşterile exacte, sintetizate în legi invariabile, în dogme, în principii eterne, alcătuieşte depozitul sacru al omenirii şi sunt expresiuni concrete ale Adevărului.
            Cercetările stăruitoare îndreptate asupra domeniului material se servesc de metode ştiinţifice şi sunt practicate de oamenii superiori cu devoţiune religioasă. Legătura trainică dintre omul de ştiinţă şi obiectul cercetărilor sale e sfinţită de ardoarea dezinteresată cu care lucrează. Ea îi permite să soluţioneze o problemă, să dezvăluie o taină.
            Cercetările domeniului spiritual se fac cu metode religioase, mistice şi sunt experimentate cu cea mai riguroasă precauţiune ştiinţifică.
            Şi ştiinţa şi religia precizează condiţiuni, restricţiuni; cărări de ajungere la principalul coordonator unic, la realitatea ultimă, la Adevăr. De aceea, cel ce doreşte să afle taina lui şi a vieţii, trebuie să folosească ambele metode, unite printr-o sinceritate dincolo de comun. Firea e una. Întregul nu poate fi înţeles şi realizat excluzând ceva.
            Cunoaşterea înseamnă acţiune, nu pasivitate; devenire accelerată. Tu trebuie să cercetezi cu multă luare aminte pe savanţi pentru metoda ştiinţifică, pe sfinţi pentru metoda mistică, pe marii artişti pentru metoda  proiectivă. Părăseşte definitiv metoda vulgară a omului nesăbuit, care nu are nici o  restricţie, nici o condiţionare, nici o disciplină, ci doar amplificarea instinctelor animalice.
             Omul de ştiinţă are încredere în datele şi rezultatele cercetărilor prietenilor săi. Nimeni nu poate verifica totul, nici chiar teoremele matematice toate, fiindcă într-o singură existenţă e imposibil cu procedeele actuale. Se economiseşte şi energie şi durată şi se obţine răgazul necesar explorării unei regiuni noi, asupra căreia mintea înaintaşilor nu s-a oprit îndeajuns. Toate aplicaţiile tehnice  folosesc formulele ştiinţei pure, fără ca cineva să se oprească din lucru pentru a fi definitiv documentat de omul de geniu, care a demonstrat exactul formulei. Prin urmare, credinţa serveşte, nu împiedică. Tindem să ne-o însuşim. Nu e ceva de care ne putem dispensa. Numărul rezultatelor ştiinţifice este până acum neînchipuit de mare. Dar peste câteva veacuri? Suntem constrânşi de determinismul natural să credem şi să  aplicăm în laboratoarele ştiinţei metoda religiei. Chiar în ştiinţele pure, mai târziu, când materialul adunat de iscoditoarea putere a gândirii abstracte va fi enorm, legile fundamentale vor deveni de-a dreptul dogme. Vom fi siliţi de însuşi procesul creşterii noastre evolutive să ne însuşim adevărul prin credinţă.
            Religia, aşa dar, e păstrătoarea normelor sintetice progresiste şi nicidecum o rămăşiţă a nebulozităţii trecutului. De altminterea, o astfel de nebulozitate e numai în capul celor ce o afirmă, pentru că trecutul a fost la rândul lui prezent, şi în prezent nu există întuneric decât în mintea şi inima celui depărtat de substratul realităţii vizibile.

 Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici !
Pentru că voi închideţi oamenilor împărăţia
 cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, nici pe cei
 ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.
                                                                                                         
                                                                                                                     Mateiu XXIII, 13

            Creaţia susţinută de adevăr poartă pecetea eternităţii. Natura te ascultă şi te consideră unul din ajutoarele ei, când între tine şi ea nu există separativitate. Nu suntem elemente aparte care avem în faţa noastră o fortăreaţă de cucerit prin forţă şi brutalitate: Natura. Suntem elemente integrante ale Cosmosului. Noi înţelegem Natura, ne acomodăm ei, şi prin creaţie cooperăm cu ea. Fiecare în cercul lui sfinţeşte locul prin năzuinţa continuă de a ridica pe aproapele său: pomul, animalul, omul; de a lucra pentru înălţarea neamului, construind valori reale pentru omenire, pe măsura înţelepciunii dată lui de forţa care combină rezultatele acţiunilor din trecut.
            Normele actuale, pe care le-au fixat cei Desăvârşiţi, slujesc fiinţei noastre intime ca să transforme energia potenţială latentă în forţă vie prezentă.
            Există un moment în viaţa fiecăruia, când oscilaţiile dezordonate ale trăirii se stabilizează înţelepţeşte şi ritmul creşterii singure şi conştiente se definitivează în inima omului.
            Când te apropii de acel moment, recunoşti în tine însuţi, şi mărturiseşti pentru tine însuţi, insuficienţa satisfacţiilor de orice fel. Din acel moment, un avânt de rupere a mărginirilor din lumea iluziei dezvăluie taina morţii, şi entuziasmul ivit produce determinarea eroică spre adevărata viaţă – păşirea pe Cărare.
            Cei plini de rodul experienţei veacurilor au oferit tuturor metoda de trăire justă. Metoda conţine normele statice pentru desfăşurarea dinamismului care înfruntă cu succes zădărnicia vremurilor. Dar mersul pe cărare, ţine minte, e continua punere în practică a perceptelor ei. Caută-le! Le vei găsi!  Îndeplineşte-le şi vei deveni rezervor de energie divină cu înaltă potenţialitate, tu,  fărâmitura gândurilor lui Dumnezeu.

... oamenii vor da socoteală de orice cuvânt
 nefolositor, pe care îl voi fi rostit.
                                                                                                                                            
                                                                                                                             Mateiu XII, 36

            În lume nu e nevoie de mărirea răului, recunoscându-l sau pierzând vremea condamnându-l, ci de distrugerea factorilor care produc răul.
            Trebuie să ne precizăm atitudinea. E necesar, acum mai mult ca oricând, să cugetăm cu inima şi să simţim cu mintea. Responsabilitatea noastră va creşte, conştiinţa va fi eliberată de cătuşele îngrădirilor de tot felul şi împlinirea datoriei fată de neam, faţă de noi înşine, va decurge dintr-o voioşie interioară – în chip voluntar şi eroic. Ne vom îndeplini obligaţiile faţă de prieteni, faţă de familie, numai din dragoste pentru fericirea lor şi nu vom uita niciodată că fericirea rezultă din expansiunea conştiinţei lor.
            Tendinţa aceasta va arăta pe omul faptei, al creaţiei; omul care trăieşte în neprihănire, devotat servitor al neamului.
            Viaţa e creaţie. Singurul om cu adevărat viu e creatorul. În sfera puterilor tale, ce ai creat? Ai îngrijit un pom, ai crescut un animal, ai călăuzit un om spre certitudine eternă?
            Avem nevoie de un corp fizic apt creaţiilor superioare: un corp purificat, un corp supus. De aceea e absolut necesară respectarea riguroasă a prescripţiunilor ştiinţei de sine. Alimentaţia, îmbrăcămintea, munca şi repausul, respiraţia şi exerciţiile fizice, curăţenia şi puritatea spaţiului, trebuiesc realizate imediat. Virtutea igienică ajută creierul să prindă curentele de gândire care circulă peste fruntariile interioare ale lumilor.
            O sentimentalitate vagă şi lipsită de control târăşte corpul spre satisfacerea instinctelor mai jos decât animalice. Poftele iau frânele vieţii şi ajungem în halul de a ne vedea lucrând pentru alcool, tutun, etc. .. Dorinţele inutile, dorinţele care nu rezistă analizei raţiunii pure, trebuiesc stinse şi înlăturate pentru totdeauna din inima noastră. Să ne purificăm emotivitatea, să ne sfinţim lăuntrul.  Numai un vas curat poate primi şi păstra comoara fără de preţ a Adevărului viu.
            Suntem ceea ce gândim. Să gândim în cuget. Cugetul dă drumul şuvoiului energetic care întăreşte gândirea şi o face creatoare dincolo de veac. Gândurile stăpânesc oamenii  şi guvernează lumea. În tăcere şi reculegere adâncă, să luăm seama ce idei sălăşluiesc în casa minţii noastre, şi să menţinem gândirea îndreptată spre posibilitatea de realizare imediată a idealului pur.
            Ceea ce facem, să facem în lumina realităţii şi nu a ideilor pe care le credem juste, fără a fi. Atunci acţiunile noastre devin exemple vii, exprimă adevărata artă a trăirii conştiente. Lumea de azi e în căutarea luptătorilor în ei înşişi, triumfătorilor creatori în artă, ştiinţă, politică.
            Care sunt creatorii dezinteresaţi ai naţiunii noastre?- Să lucrăm cu ei!
            Care sunt creatorii înţelegători ai tainelor vieţii?- Să trecem împreună pe celălalt mal al existenţei!
            Care sunt creatorii de viziune cosmică? – Să sprijine pe umerii minţii lor temelia civilizaţiei viitoare!
            Care sunt creatorii de geniu ai neamului? - Să sufere asprimea neştiinţei contemporanilor şi umili să coboare în mijlocul nostru să ne înveţe dreptatea cauzei lui Dumnezeu!
            Prietene, purifică inima, desăvârşeşte inteligenţa, întăreşte braţul şi împreună să mergem întru întâmpinarea creatorilor neamului nostru.