III
I  D  E  I  L  E     F  U  N  D  A  M  E  N  T  A  L  E 

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fură
cu filosofia şi cu o amăgire deşartă
după datina oamenilor, după învăţăturile
 începătoare ale lumii şi nu după Christos.
                                                                                                         Coloseni II, 8

                                                        Divinitatea. Planul Evoluţiei.
                                                        Nemurirea. Problema Timpului.
                                                        Adevăr. Armonie. Liber arbitru. Cooperare.

Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu,
le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de
 Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui
veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la
 facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele
în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi
                                                                                                                          Romani I, 19-20

            A sosit momentul, prietene, să fim mai atenţi, mai serioşi, mai gravi cu problema vieţii. A sosit momentul să ne îndreptăm toate sforţările pentru a reduce la zero influenţa satanică din om şi să mergem victorioşi, prin moarte chiar, având ca normă fixă superioritatea acţiunilor divine în toată trăirea ce ni se va desfăşura de azi înainte.
            Care e perspectiva ultimă a raselor, a neamurilor, a ţărilor ? Dar a ştiinţei ?
Nu cumva e vremea să ne oprim, să respirăm o clipă, şi cu spiritul sintetic să ne întrebăm: încotro ? Să aruncăm vălul superficialităţii care ne înfăşoară ochii inimii, şi răspicat să ne întrebăm : încotro ?
            Să se întrebe materialistul! Să se întrebe închipuitul pozitivist închis în coaja câtorva cărţi ! Să se întrebe cel care afirmă, ca ultima cunoaştere, numai ceea ce a căzut sub simţurile lui ! Să se întrebe cel ce nu voieşte să experimenteze ! Să se întrebe cel ce nu doreşte să întrebe !
            Unde duc aceste scormoniri continue, aceste lupte necurmate, an de an, veac după veac; aceste lupte fără răgaz ale generaţiilor care se succed în omenire ?
            Până când să acţionăm ca orbii ? Până când să alergăm ? Până când să ne irosim pe noi înşine pentru a aduna fapte, a studia fenomene, a preciza legi, a afla principiile care le guvernează ? Numai pentru a ne forma – bună pentru ce ocaziuni ? – adevărata concepţie despre univers ?
            Putem presupune - nu ? că în sfârşit am aflat mecanismul intim al tuturor prefacerilor ; cunoaştem legile potrivite cărora e distribuită energia tuturor formelor cosmice ; am şti azi tehnica funcţionării lumilor.
            E de ajuns ştiinţa expunerilor ? Nu ! Noi ne întrebăm, şi bine face cel ce se întreabă, care e rostul acestui uluitor mecanism ?
            Un sistem solar, ca formă, se naşte, se desăvârşeşte şi apoi sateliţii, planetele, se răcesc, mor şi toată materia solidă, lichidă, gazoasă, eterică, din care este alcătuit, se dezintegrează şi piere. Şi unui număr nesfârşit de sisteme solare li se întâmpla la fel !
            Ei bine, prietene materialist, pozitivist ca puiul în găoace, în tine însuţi se naşte şi creşte această întrebare, răscruce a lucrării tale în lume:
            Tinde această imensă, incomensurabilă, imposibil de imaginat elementar; această nepătrunsă de mintea niciunui filosof, niciunui literat, niciunui om de ştiinţă; tinde această perindare macro şi micro cosmică a formelor spre ceva bine definit ? sau întreaga evoluţie nu e decât un fiasco general, complet şi nemijlocit al Firii ?
            Răspunde cu seriozitatea adâncă şi tăcută a oamenilor de geniu, nu închide soluţia în sertarul superficialităţilor moderne !
            Prietene, e zadarnic şi prostesc lucru să ne împărtăşim aproapelui, inima, gândurile, lupta noastră, energia forţelor noastre călăuziţi doar de ambiţia gloriei elementare de arhivă istorico-literară. Să fluture zâmbetul pe buzele noastre ori de câte ori consideraţiile neştiutorilor pricepuţi ai nimicului ce moare, încearcă să mistifice o glorie, consacrând-o ei înşişi.
            Ce valoare are învăţătura aceea care te-a îndemnat pe tine să mă forţezi să lucrăm împreună în neştirea ceasului ultim care va veni ? Ce valoare are pentru tine teoria care te coboară în loc să te înalţe pe scara evoluţiei interioare ? Prietene ! Suntem oameni cu raţiune pură nu pentru a căuta mijloace de a îneca această raţiune pură în dantelăria ideologiilor naive şi inutile de salon, care lasă cu totul şi cu totul la o parte marele Final Cosmic ! Prietene, nu zadarnic şi-a jertfit viaţa omul care ne-a dat dovada că pământul aleargă, învârtindu-se neobosit în spaţiu. Tu ştii acum că e viu adevărul faptei ştiinţifice că planeta cu tot ce e pe ea se dezintegrează şi piere. Pier statuile, pier bibliotecile, pier toate urmele oricăror consideraţiuni materializate grafic pe care întunerecul veacurilor le-a păstrat şi le păstrează, prin biete elemente ca tine şi ca alţii, drept suprema achiziţie a spiritului uman. Pentru ce nu privim înlăuntrul lucrurilor ? Pentru ce închidem cu zăvorul amânărilor sine die depăşirea pe calea care duce direct la măreţia, slava şi lucrarea lui Dumnezeu ?
            Renunţă prietene, de a mai fi unealta oarbă a unei teorii şubrede. Căci cu adevărat e şubredă teoria, e falsă concepţia care te îndeamnă la acţiune fără a putea oferi certitudinea finală a ştiinţei exacte. Cum să lucrăm numai pentru modificarea formelor naturale dacă în marele Final Cosmic toate pier ? Noi nu suntem oameni mecanici creaţi de inteligenţa tehnică, noi suntem posesorii inteligenţei creatoare, oameni de sine stătători, care ne întrebăm înainte de a lucra orbi, înainte de a deveni robii poftelor altora, sub masca zâmbetului lor perfid.

Dar va zice  cineva : cum înviază
morţii şi cu ce trup se vor întoarce ?
                                                                                                                      1 Cortineni XV, 35

                                                                                                        
      
            Forma e marea iluzie care rătăceşte pe om în primul stadiu al gândirii. Tu ai şi tăria şi puterea şi slava pe care nu vrei s-o recunoşti. Opreşte-te o clipă în mersul dezorientat al vieţii tale şi întreabă-te demn şi hotărât, chiar dacă ai ajuns pe vârful de munte al consideraţiilor metafizice : Care e rolul meu până la ultimul act al finalităţii cosmice ? Pentru că, dacă tu – oricine ai fi – nu ai văzut până acum în toată manifestarea universală decât un albuş şi un gălbenuş de ou, în zadar ţi-ar explica cineva că din ele se poate ivi o altă formă plină cu viul vieţii puiului liber şi perfect.
            Dacă mintea ta nu poate merge până acolo, dacă refuzi să te preocupi de chestiunile precise ale finalităţii cosmice, unde crezi că ajungi oprind funcţionarea corectă a raţiunii pure ? Nu trădează aceasta   regretul de a fi om şi bucuria de a rămâne în stadiul evoluţiei instinctiv-animalice ? Prietene eşti liber să faci ce vrei, dar după cum foloseşti braţele în lucrare, dorinţa în simţire, vezi ce se întâmplă de foloseşti cugetul în gândire ? Căci instinctele nu te ridică deasupra gâştei de pe malul apei, ce primeşte satisfăcută lămurirea inteligenţei maimuţei, care îi explică savant că nu există soare nici în slava cerului, nici în fundul bălţii: ceea ce se simte, nefiind în fapt, decât simplă şi elementară autosugestie...
            Prietene, întreabă intuiţia despre adevărul existenţei tale în lume. Îl vei afla, aşa cum l-au aflat toţi cei neprihăniţi, toţi cei care au stăruit în cercetare, îndeplinind regulile ştiinţei de sine. Te va cuprinde mila de starea în care se găseşte majoritatea semenilor tăi şi te vei devota, în toată sinceritatea inimii şi a cugetului, cauzei Adevărului. Şi vei lupta cu sacrificiul vieţii ca să clădeşti pe temelia care a fost pusă, singura pe care se poate clădi fiinţarea Ştiinţei, a Artei, a Statelor. Vei lupta pentru Adevăr, nu pentru părerea cuiva, nu pentru o idee dintr-un şir de carte: nu inconştient, ci pe deplin luminat de lumina pe care acum şi oricând o radiază Adevărul. Şi te vei bucura negrăit de mult când vei simţi că nu eşti unicul luptător ascet, pelerin pe cărarea zorilor de eră nouă, ci te găseşti împreună cu cei care au cercetat, au luptat, au suferit, au aflat şi şi-au dat viaţa, totdeauna şi acum, pentru a deschide zăgazurile de revărsare a Adevărului în lume. Vei coopera, vei fi entuziast şi vei fi supus orânduirilor ierarhice ale Firii. Vei urma metoda şi vei cunoaşte şi arta şi ştiinţa şi organizaţia socială justă. Vei îndeplini cerinţele metodei şi vei afla că nemurirea e un fapt şi nu o teorie : vei simţi că sancţiunea divină e tot un fapt şi nu o fantezie. Vei observa net că timpul se desparte de limitările prezente şi pe o spirală centrifugă se depărtează definitiv din existenţa ta, pentru că timpul e o precizare actuală şi nicidecum o dimensiune piedică expansiunii de conştiinţă.                   
                                                                                                                                                      

 Într-o casă mare nu sunt numai vase de
aur şi de argint, ci şi de lemn şi pământ.
 Unele sunt pentru întrebuinţare de cinste,
 iar altele pentru o întrebuinţare de ocară.
                                                                                                                       2 Timoteiu II, 20

            Trăirea omenirii în prezentul extins dincolo de acum, oricât de mult în trecut şi viitor, e cuprinsă de fapt în trei procese sintetice.
            1.Procesul creator, la care contribuie toate geniile tuturor popoarelor în toate domeniile activităţii. Acest proces dezvăluie treptat toată gama spectrului energetic pe măsura posibilităţilor de pricepere umană a imediatei regiuni abstracto-concrete din realitate. Revărsarea creaţiilor peste marginile ţării omului de geniu, alcătuieşte de fapt unica glorie istorică a oricărei naţiuni. Procesul acesta este uzina care alimentează mintea, inima şi lucrarea oamenilor.
            2.Procesul asimilărilor, căruia îi sunt dedicate şi în care se găsesc devotat angajate toate fiinţele de inimă înţelegătoare, de trăire pură şi de speranţă neclintită în tot ceea ce e bun,  frumos, adevărat. Din aceste fiinţe care lucrează azi pentru răspândirea progresului fără interferenţe egoiste, răsar mai târziu conştiinţele creatoare de valori noi, de tehnică nouă, de vieţuire nouă.
            3.Procesul de rezistenţă, procesul inerţiei statice, procesul care aduce tot chinul, toată suferinţa, toată durerea în lume, prin fiinţele profund ignorante care - ce amară cruzime! – cred că slujesc Adevărul servindu-şi interesele lor egoiste; mergând până acolo chiar, încât sugrumă viaţa celor neprihăniţi şi se laudă cu păstrarea în vreun colţ de muzeu a unui dinte de mastodont, ori o răgace înfiptă în ac.
            Prietene, să ne rugăm pentru înălţarea inimii lor, pentru luminarea minţii lor şi pentru dezvăluirea ochilor lor, ca să fie şi ei împreună lucrători cu cei ce sunt vrednici întru cauza lui Dumnezeu.