IV
C R I T E R I U L     A  C Ţ I U N L O R   P R O P R I I

 Căci noi suntem lucrarea Lui
şi am fost zidiţi în Christos Isus
pentru faptele bune pe care
le-a pregătit Dumnezeu mai
 dinainte, ca să umblăm în ele.
                                                                                                         Efeseni II, 10

                                                            Posibilităţile divine în om.
                                                            Conformitatea între plan şi contribuţiile noastre.
                                                             Artă. Ştiinţă, Politică, Religie.

Vedeţi ce dragoste ne-a arătat
Tatăl: să ne numim copii ai lui
Dumnezeu ! Şi suntem. 
                                                                                                                                             1 Ioan III, 1

            Curentele principale de gândire care s-au perindat şi circulă peste fruntariile lumii, utilizează energia mentală pentru a concretiza în fizic, domeniul abstract al Firii. Toate realizările inventive ale spiritului uman îşi au obârşia în planul divin al evoluţiei cosmice. Nici o născocire nu s-a ivit în discordanţă cu epoca istorică de înfăptuire. Şi nimic nu ajunge aplicaţie practică până ce mai întâi nu e prins de minte.
            Activitatea noastră, prietene, se integrează în cea cosmică, sau suntem asemeni râurilor din pustiuri ?
            Cea mai dureroasă constatare pe care şi-o poate face cineva, e să observe la sfârşitul vieţii că sforţările lui stăruitoare, entuziasmul lui, fiinţa lui şi-a risipit-o, abătând neamul din făgaşul normal de evoluţie. Şi fiindcă suferinţa e sfâşietor de chinuitoare, tu trebuie să deschizi poarta spiritului sintetic în cercetare şi să apreciezi eternitatea justeţei motivului  determinant de realizare al acţiunilor. Metodă existentă. E metoda care a arătat veacurilor că Dumnezeu, mai presus de toţi, locuieşte în toţi şi lucrează prin toţi. Să prindem înţelegerea corectă a Marelui Plan şi să ne precizăm rolul nostru, după ce am răspuns în noi înşine la întrebarea: ce posibilităţi divine se găsesc în stare latentă în fiecare ins? Căci atâta timp cât criteriul acţiunilor proprii e fragil, înlăturat de prima suflare a raţiunii pure, omul se iroseşte în lucrări spulberate de zâmbetul seriozităţii.
            Noi nu ne putem entuziasma să contribuim la lucrări în lume care nu se integrează planului divin de evoluţie planetară. Nu putem lăsa la o parte ceea ce se ştie sigur de înţelept, pentru a da tot concursul unui nesăbuit. Pe noi nu ne ispiteşte banul pentru a deveni rob conştient unui capriciu trecător. Noi suntem depozitari responsabili ai energiei lui Dumnezeu, şi dacă lumea preţuieşte scump pe cea mecanică, calorică, electrică, în schimb îngenunchează cu satisfacţie satanică pe cea umană. Noi nu vom uita niciodată că invenţiile, procedeele tehnice de utilizare a energiei brute, sau realizat pentru eliberarea omului de sub jugul necesităţilor imediate ale existenţei fizice. Prin urmare, economisirea maximă a energiei vitale, în curgerea ei continuă şi neistovită pentru concretizarea preocupărilor divin superioare a oamenilor de geniu, ajută expansiunea conştiinţei, nu o sugrumă.

 Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră. 
                                                                                                                      1 Tesaloniceni IV, 3

            Odată ce mintea fiecăruia a înţeles limpede că forma, solidaritatea, materia fizică „concretă” a întregului sistem solar, se dezintegrează, piere şi prin urmare, toată splendoarea, măreţia nepătrunsului domeniu de cercetare ştiinţifică nu e decât imensul laborator de experimentare a vieţii, atunci raţiunea pură, cugetul omului vorbeşte şi dezvăluie tainele existenţei noastre în actuala realitate. Pricepând planul, lucrăm conştienţi pentru Domnul în noi înşine, în familie, în neam, în omenire.
            Formaţia noastră intelectuală, preocupările şi creaţia neamului nostru pornesc din adâncul conştiinţei fiecăruia ?
            Prietene, să nu ne depărtăm nicicând de gândurile sublime ale Premergătorilor. Să nu ne despărţim de noi înşine !
            Care vor fi bazele înfloririi culturii noastre „ de caracter nu numai naţional etnografic ci şi internaţional civilizator „?  Fără precizarea scopurilor justificate prin ridicare de umăr, întreaga luptă a neamului, toate insistenţele până la jertfirea vieţii vizionarilor, tot entuziasmul celor curaţi cu inima şi puternici în tăria geniului lor, vor fi zadarnice  - dacă noi, generaţia prezentă, nu putem purta de la un cap la altul al pământului flacăra civilizatoare a Adevărului.
            Activitatea popoarelor e determinată în mare parte de concepţiile cârmuitorilor, de curentele principale de gândire ce îi însufleţesc. Tendinţa acestor curente e spre esenţa lucrurilor, sau superficialitatea gravităţii cu care afirmă lucruri mari strânge inima de durere ?
            Nimeni nu poate fixa neamului nostru un scop evoluţionist în discordanţă cu justeţea profundă a raţiunii pure. Omenirea întreagă gândeşte prin geniile ei, genii care au putut trece dincolo de perindarea prefacerilor fenomenale a tuturor formelor din natură.
            Dacă în trecut, neamul nostru „ neam de nemuritori” a avut menirea să fie neclintit stavilă puhoaielor de gânduri potrivnice Marelui Plan, care e acum misiunea lui? Neamul  nostru nu trebuie să ajungă cu niciun chip, peste un număr oarecare de ani, în haosul şi dezorientarea cosmică în care se găsesc azi popoarele apusene.
            Care neam să arate lumii, prin puterea lui de jertfă, linia raţiunii pure realizată în trăirea individuală şi naţională ?
            Insul şi statul cooperează, nu se atacă; urmăresc împreună acelaşi scop şi stăruiesc a-l realiza azi mai inteligent decât au putut prevedea înaintaşii. E o nenorocire amară, crudă, greu de ispăşit dacă acum se realizează numai minimul aspiraţiilor celor din trecut. Înseamnă pur şi simplu, că cei ce vieţuiesc în prezent nu sunt în stare nici de gândire, nici de simţire, nici de puterea de jertfă pe care au avut-o strămoşii. Înseamnă regresul constatat în fapte ; iar vina cine o poartă? Naivii cred că împrejurările. De loc ! Vremile stau sub cârma omului şi nu bietul om sub vremi. Sabie divină stă deasupra intenţiilor fiecăruia!
            Prietene, idealul, idealul trebuie tradus în faptă: calea sfinţeniei deschide larg drumul realizărilor eterne.
            Împlinirea lucrurilor a început totdeauna prin conturarea procesului de gândire creatoare a neamului. Noi unde ne găsim în această conturare ?

   Căci va veni o vreme când oamenii
nu vor suferi învăţătura sănătoasă ...
 şi îşi vor îngrămădi învăţători după
poftele lor. Şi îşi vor întoarce urechea
de la adevăr şi se vor îndrepta spre
 istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în
 toate, suferă răul.                                
                                                                                                                                  2 Timoteiu, IV, 3-4

           Toate geniile care sunt şi care vor veni curând în lume, vor intensifica dinamismul creator al religiei, al ştiinţei, al filosofiei, al artei, al politicei; vor mări capacitatea de realizare educativă a celor desăvârşiţi; vor permite imediat definitivarea constructivismului material de susţinere, aici jos, a vieţii superioare.
            Se pot cutremura munţi, se pot revărsa ape, se pot dărâma jucăriile celor neştiutori; poate striga suferinţa, poate ispiti întunerecul iluziei; dar eterna certitudine a Adevărului va frânge îndoiala, va întări voinţa, va întoarce spiritul spre seriozitatea gravă a luptei dintre conştiinţă şi pofta trecătoare a ambiţiilor lumeşti. Căci lumea şi pofta ei trece, dar slava lui Dumnezeu rămâne.
            Tu trebuie să fii, şi vei fi unul din colaboratorii Factorilor Constructivi ai necuprinsului proces cosmic creator.
            Ce sensibilitate străbate dincolo de inima omului ? Ce taină credeţi că veţi exprima în vorbele scrisului vostru, în figurile desenului, în plastica volumului, când între voi şi mine e o prăpastie adâncă, dăinuie întunericul destinului brutal? Pentru cine creezi opera ta de artă, dacă mie, cel care năzuiesc, aspir, lupt să mă împărtăşesc cu viziunea creaţiilor tale, îmi arunci dispreţul nedemn în obraz? Cum, tu care poţi să prinzi şi să concretizezi domeniul abstract al gândirii, nu mă poţi îndrepta, nu mă poţi ajuta, nu mă poţi ridica pe o treaptă superioară de comoditate fizică a vieţii pentru a putea gusta fructul îndeletnicirilor tale superioare?
            Prietene artist, luptă cu puterea ta de jertfă şi înalţă-mă şi pe mine în sfera idealismului pur; nu îţi întoarce faţa de la mine, când mă vezi împotmolit în necazurile şi neştiinţa în care mă zbat. Învaţă-mă să-mi ordonez viaţa intimă, să-mi îndeplinesc datoriile faţă de neam în bucuria creaţiilor tale; învaţă-mă să lucrez şi eu conştient pentru om, pentru plantă, pentru animal, pentru – Dumnezeu.
           Opera ta, creaţia ta e pentru  inimă de om, sau pentru arhiva moartă a rafturilor? Tu nu mai eşti naivul de ieri, care, recepţionând ca un aparat de radio inspiraţia din lumile interioare, să te glorifici pe tine şi să-ţi închipui că preţuieşti ceva prin faptul că eşti un simplu robinet de scurgere a energiei superioare. Tu eşti umil şi te îndrepţi cu opera ta spre inima omului. Şi primul om, aproapele tău, sunt eu cel ce năzuiesc plin de curaj spre drumul arătat de creaţia ta. Nu mă desconsidera, căci noi doi una suntem. Lucrarea ta pe mine mă are obiectiv şi nicidecum vreo notă prizărită în vreun ton uitat de vremuri.
            Printre eprubete, printre scânteieri incandescente, printre aparate de măsură, unde arde nestinsă încă flacăra idealismului ştiinţific, nu se aude un plânset al nedreptăţii, o chemare a adevărului conştient, viu; un îndemn să te îndrepţi cu toate aparatele tale de cercetare spre inima obidită a omului neprihănit, singur şi oropsit?
            Prieteni artişti şi iscoditori ai tainelor firii, în pieptul vostru răsună suspinul necontenit al aproapelui vostru nedreptăţit. Vă dezinteresaţi nu de el, ci de voi înşivă!
            Prieteni, în mijlocul cărării vieţii se ridică, drept în faţa puterii voastre de seriozitate, semnul de întrebare al existenţei perfect conştiente, perfect voluntare, perfect gândite, perfect simţite, perfect echitabile – al existenţei divine. Ce faceţi voi cu acest semn de întrebare ? Căci nu există forţă în lume ca să vi-l poată înlătura...