P   A   R   T    E   A      A     T  R  E  I  A 

                                               I.   PROBLEME ACTUALE
                                               II.  APLICAREA CUNOŞTIINŢELOR
                                               III. ROSTUL NOSTRU
                                               IV. PRACTICA DISCIPLINEI ZILNICE

I
        P  R  O  B  L  E  M  E     A  C  T  U  A  L  E

Daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu
credinţa voastră, fapta; cu fapte, cunoştinţa;
 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea;
 cu răbdarea, evlavia; cu evlavia dragostea de fraţi;
 cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.
                                                                                                         2 Petru I, 5-7

                                                          Cauza confuziei generale.
                                                          Rezultatul sforţărilor de veacuri.
                                                          Direcţia efortului nou.

 Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă,
 unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească
de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,
 abătuţi de făţărnicirea unor oameni care vorbesc
 minciuni, îndemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.
                               1 Timoteiu IV, 1-2

            Cauza confuziei generale care domneşte în lume e lipsa spiritului sintetic şi înlocuirea lui cu spiritul de dominaţie. Peste tot acaparare. Evoluţia firească, paşnică, armonioasă, e stânjenită continuu de dorinţa mereu crescândă a posesiunii. Matematicienii doresc să te absoarbă în preocupările lor; fizicienii, chimiştii, naturaliştii, etc. , doresc la fel; artiştii, literaţii caută să te determine a urma partea lor; cu toţii uită Întregul. Şi te ispitesc cu aureola gloriei vremelnice. Omul politic înlănţuie mai uşor pe cei naivi, înmormântaţi în grijile materiale, în pofta averilor.
            Dar viaţa e un tot şi şcoala ei arată clar şi definitiv că, cel ce îşi sacrifică existenţa umblând după putere sau avere, nu culege decât spinii zădărniciei.
            Unde sunt proprietăţile şi gloria stăpânirii regilor şi împăraţilor pământului, care au trecut ca iarba călcată în picioare? Ce-au lăsat în urma lor? Vârtejuri de praf şi pulbere; chin şi suferinţe amare pentru cei neprihăniţi, care răbdau cu îndelungă răbdare... Unde sunt împărăţiile, regatele şi provinciile celor ce prin sânge, jaf şi necinste au crezut că le pot păstra?
            Prietene, jocul oscilatoriu al conştiinţei în trecut şi viitor te fereşte de a cădea în rătăcirea lor.
            Şcoala vieţii desăvârşeşte inteligenţa, purifică inima şi înnobilează acţiunea; o armonizează, o eternizează în integritatea Firii. Ştiinţa, artele, filosofia sunt un efort imens, totdeauna bun pentru înviorarea acţiunilor superioare pe care le pretinde conştiinţa. De aceea se întâlnesc pe aceeaşi cărare toţi Înţelepţii vremurilor, deşi sunt distanţaţi şi fără legătură terestră unul cu altul. Şcoala vieţii oferă temeiuri adânci de înţelegere a necesităţii cooperării.
            Pesimism? Renunţare la cooperarea cu Firea. Optimism? Năzuinţă continuă de cooperare cu toate tainele naturii.
            Şcoala vieţii e grea şi uşoară. Toţi suntem înscrişi la cursurile ei. Câţi trecem cu succes examenul evenimentelor? Învăţăm multe, dar repetăm clasele, fiindcă trecem uşor cu vederea premiul învăţăturii: mântuirea sufletului! Căutând să păstrăm găoacea, astupăm porii şi distrugem viaţa din lăuntru.
            Prietene, jocul viu al conştiinţei să nu fie limitat nici de trecut, nici de viitor; ci să îmbrăţişeze totul, pentru a nu permite confuziei să găsească în noi înşine adăpost şi hrană.

Cine seamănă în firea lui pământească,
 va secera din firea pământească putrezirea;
 dar cine seamănă în Duhul, va secera din
 Duhul viaţa veşnică.
                                                                                              Galateni IV, 8

            Există sforţare de veacuri care menţine procesul de creaţie cooperatoare. Dar în „munţi de material informativ fără o singură idee călăuzitoare” mintea celui dezorientat se pierde aproape definitiv. Numai cărţile de matematică alcătuiesc biblioteci enorme. Câte secole ar trebui ca să cunoşti o singură ramură a ştiinţei oficiale? Calculează şi vezi de e posibil cu metode actuale să-şi însuşească cineva tomurile care se scriu numai pentru o minte de copil, bunăoară. Dar peste o sută, două de ani? Procedeele actuale converg spre moartea intelectului prin supraalimentaţie.
            Când nu simţi esenţialul, te rătăceşti complet. Concretul te absoarbe. Abstractul te atrage. Memoria presează. Totul stânjeneşte. Şi lucrarea omului în lume poartă pecetea robiei.
            Când vei insista să afli metoda de a elibera viaţa ta de lanţurile rătăcirii altora, ca să trăieşti inteligent, armonios, etern dinamic şi nu înfundat în teorii şi cercetări fără rost?
            A suferit Prometeu....
            Robia materială e mai uşor de suportat decât cea ideologică. De aceea, bagă bine de seamă la învăţătura celor care „ învaţă totdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoaştere a Adevărului”.
            Viaţa nu e o continuă preocupare de lucruri care duc spre haos şi confuzie. Viaţa nu e o succesiune de scene îmbinate cinematic. Viaţa nu e zădărnicie. Viaţa e concretizarea Adevărului şi e realizată în simplitatea neprihănirii.
            Rostul lucrurilor e lesne de înţeles, lesne de priceput. Cine stăruie şi îndeplineşte cerinţele metodei în siguranţa tihnei, află rezultanta sforţărilor de veacuri şi porneşte de la ea înainte. Nu mai rătăceşte în labirintul forţelor contradictorii de sens şi intensitate necunoscute.
            Tu de ce nu faci la fel?

Întunericul se împrăştie şi lumina adevărată
răsare acum. Cine zice că este în lumină şi urăşte
 pe fratele său, este încă în întuneric până acum.
 Cine iubeşte pe fratele său, rămâne în lumină şi
 în el nu este nici un prilej de poticnire. Dar cine
 urăşte pe fratele său, este în întuneric, umblă în
întuneric şi nu ştie încotro merge, pentru că
întunericul i-a orbit ochii.
                                                                                              1 Ioan II, 8-11

            E înţelept lucru să stabilim acum, împreună cu toţi cei sinceri în curăţenia gândurilor lor, partea ce trebuie realizată de fiecare în misiunea care a hărăzit-o Dumnezeu neamului nostru. Să stabilim direcţia efortului nou. Efortul care să înlesnească apariţia, la noi, a vieţii desăvârşite, a vieţii care uşurează inimile, care dă pricepere minţii, care dă libertate mare cugetului, care dă o nouă posibilitate divinităţii din fiecare făptură. Să stabilim direcţia efortului nou, a efortului care va realiza era nouă a omenirii.
            Să gătim calea Domnului, drepte să facem cărările lui.
            Să ameliorăm metodele de trăire şi de cercetare ştiinţifică, să ne întoarcem în noi înşine „ ca să nu mai fim copii bătuţi de valuri, duşi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi Adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Christos”. Efeseni IV, 14-15.
            Ca să stabilim direcţia efortului nou, noi generaţia de azi, trebuie să fim neprihăniţi şi generaţia de mâine va găsi în granitul lucrării noastre temelie definitivă.
            Să mergem pe cărarea arătată de raţiunea pură, cărarea economiei energetice maxime – Calea Sfinţeniei. Să ne întărim inimile, să fim uniţi în dragoste, ca să căpătăm „toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoaştem taina lui Dumnezeu, adică pe Christos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”. Coloseni II, 2-3.