II
A P L I C A R E A      C U N O Ş T I N Ţ E L O R

Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine,
 nu este vrednic de Mine.
                                                                                                          Mateiu X, 38

                                                           Impulsul Excelsior.
                                                           Concretizarea în timp şi spaţiu a lucrării.
                                                           Lepădarea de sine.

Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui
 Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu
 locuieşte în voi?
                               1 Corinteni III, 16

            În determinismul natural, omul îndeplineşte o anumită funcţiune în Fire, organic dependentă de constantele ecuaţiei sale cosmice. Suntem o unitate de viaţă divină cu o precizată metodă de fiinţare în univers. Dar prezentăm o dualitate în existenţă. Suntem o iluzie ca formă şi un fapt extins pe o durată infinită. Suntem un plus al vieţii unice, într-o arhitectură tip, şi trecem dincolo de limitările împrejurărilor, într-un ritm de activitate şi repaos. Omul în sine e un criteriu de analiză şi sinteză, un punct de orientare pentru cei de jos şi de sprijin pentru  cei de sus. În esenţă, el e Spirit în materie şi înăuntrul lui stă ascunsă marea enigmă a vieţii şi a morţii. În noi se găseşte cheia posibilităţilor divine şi demonice. Dualitatea e clară, bine evidenţiată pentru cel ce se aşează în zonele neutre ale realizărilor, acolo unde tronează nestingherit liberul arbitru al miniaturii cosmice.
            Viaţa tinde spre armonie, pace, bucurie, frumuseţe, fericire. Prin răbdare, bunăvoinţă, gingăşie, îndurare, neprihănire, dreptate, umilinţă – la sănătate, plinătate, entuziasm senin.
            Depinde de om pentru a fi realizată curând intenţia realităţii creatoare, pentru că foarte uşor alunecă spre opozitele negative ale existenţei : ură, discordie, mizerie, nefericire.
            Învaţă să utilizezi corect supapa liberului tău arbitru. Fii idealist evoluat, altruist tăcut, plin de intuiţie şi transformă corect energia vitală a Divinităţii în idei sintetice, emotivitate pură, acţiuni juste şi oportune. Nu fi comod, om indiferent, inteligent în vorbă şi pasiv la faptă – odată ce ai depăşit stadiul când, din profundă ignoranţă, erai egoist, plin de agitaţie, călăuzit de instincte şi când transformai toată energia vitală în răutăţi patimi, ideologii false.
            Nu te mai suferii oscilant între bine şi rău; ci definitiv alăturat binelui, nu mai admite ca voinţa ta să tolereze orientarea energiei divine în lucrare, simţire şi gândire demonică.

                                                        
... unii dintre voi trăiesc în neorânduială,
 nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri.
                            2 Tesaloniceni III, 11

            Odată ce ai precizat atitudinea trăirii tale: minimum de absorbţie pentru un maximum de radiere altruistă, conştientă, voluntară, susţinută cu toată puterea ta de jertfă – vei concretiza imediat şi efectiv ajutorul pe care îl poţi oferi din dragoste lumii.
            Vom reflecta la principiile elementare de eficacitate şi economie a lucrării noastre. Vom avea mereu în vedere timpul şi spaţiul potrivit activităţii dezinteresate şi de-a dreptul necesară acum şi aici. Cu seriozitatea raţiunii pure ne vom stabili program de vieţuire perfect idealistă, perfect voluntară, perfect armonizată cu necesităţile superioare ale neamului.
            Care e obiectivul, definitiv hotărât, al vieţii tale, obiectiv demn de puterea divină din lăuntrul tău?
            În lume nu se poate realiza nimic durabil, decât potrivit normelor fixate de inteligenţa înţelepciunii. Ia deci toată armătura lui Dumnezeu, ca să te poţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâi în picioare după ce vei fi biruit toate. Stai gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcat cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora ia scutul credinţei, cu care vei putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Ia şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, - căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac ,împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. Efeseni VI.
            Vrăjmaşii tăi se găsesc numai în tine însuţi – factorii inerţiei iniţiale. Dacă tu te-ai învins pe tine însuţi, ai răstignit în tine însuţi toate pornirile inferioare, toate ambiţiile egoiste, toate presupunerile vagi şi lipsite de cea mai elementară seriozitate – pentru ce ai făcut aceasta? Dacă tu ai renunţat la forma elementară de existenţă, formă pe care o laudă cei înecaţi în răutatea fărădelegilor lor, pentru cine ai făcut-o, dacă nu pentru prietenul tău, pentru neamul tău?
            Prietene, iubirea de oameni se revarsă din inima ta după ce ai renunţat la toate satisfacţiile pe care ţi le poate oferi lumea şi pe care le-ar putea pretinde cel naiv, drept răsplată a vreunui merit oarecare. Lucrează intens pentru aproapele tău, aşa cum ne-a învăţat şi ne învaţă Domnul nostru Iisus Christos. Noi trebuie să fim elemente vii, plini de energie, hotărâţi şi capabili, indiferenţi faţă de consideraţiunile celor neştiutori, răi şi necinstiţi. Noi trebuie să fim noua forţă creatoare a lumii – aici la intersecţia meridianului 25 cu paralela 45. Noi am fost, suntem şi vom fi creatori, luptători pentru Adevărul care va fi răspândit popoarelor planetei noastre.
            Din inima noastră, prin inima aproapelui, entuziasmul, bucuria, să salte în lumina cunoştinţei sigure pe care reculegerea, disciplina şi tăcerea o face posibilă.
            O viaţă de ascet; un ideal divin; o energie de profet: toate de la Dumnezeu – pentru Dumnezeu.

  
Cei ce sunt ai lui Christos
 Iisus şi-au răstignit firea
 pământească împreună cu
patimile şi poftele ei.
                                       Galateni V, 24

            Lepădarea de sine izvorăşte dintr-o adâncă cercetare, riguros ştiinţifică, a eternităţii sufletului.
            Noi trebuie să ne însuşim şi mărirea şi puterea şi cunoştinţa Domnului. Dacă renunţăm la realizarea intenţiei creatorului, înseamnă simplu că suntem mai prejos decât seminţele care, fără a avea libertatea şi slava noastră, în întunericul şi umezeala răzorului, nu discută asupra adevărului situaţiei ulterioare răsăririi, ci de-a dreptul se supun legilor regnului vegetal. Ce posibilitate de verificare experimentală a gloriei de a privi soarele în faţă ar avea bobul de grâu descurajat, pesimist şi revoltat împotriva brazdei umede de deasupra lui? În zadar i-ar explica altul despre lumina în care va intra după  suferinţele încolţirii. În zadar i-ar explica cineva ce fericire urmează după biruinţa entuziasmului său care îl va scoate la lumină. În zadar ar discuta cu cineva atâta timp cât renunţă la lupta elementară, dar absolut necesară, a ieşirii din robia concretă a întunericului. Să nu renunţe la creştere, la dorinţa de expansiune a fiinţei sale; ci să renunţe la forma care va putrezi, formă care e necesară la început, dar care împiedică, împiedecă cu desăvârşire, îndată ce egoista atitudine de a se păstra, de a se conserva pe sine, distruge chiar germenul dezvoltării viitoare. Renunţarea la sine e condiţia sine qua non a creşterii spirituale, a trecerii într-un alt domeniu de posibilităţi, de ştiinţă şi lucrare mai vastă, mai splendidă, mai necesară armoniei cosmice.
            Prietene, ce să păstrăm din noi înşine? Ochii, fruntea, inima? Diversitatea putrezeşte în pământ. Conştiinţa, mintea, simţirea? Unitatea se menţine. Dar în ce stare?
            Aici e piatra de poticnire a dezorientatului. Prietene, să gândim drept. Există ceva care să dureze o eternitate în noi înşine? Eşti ambiţios. Ce fel de potenţialitate are ambiţia ta, dacă nu pretinde o existenţă liberă, armonică, voluntară, desăvârşită nu pe zece, pe o sută, pe o mie de ani, ci pe mii şi milioane de ani: pe o eternitate cel puţin. Ce fel de minte ai tu, ce fel de simţire ai tu, ce fel de om eşti tu, dacă în faţa celui ce afirmă limpede, precis şi exact, că e posibilitate de vieţuire veşnică şi îţi arată metoda ştiinţifică de obţinere a nemuririi divine – răstălmăceşti învăţătura şi susţii, ca sălbaticul nedeprins cu adâncimea cugetării, că sunt simple presupuneri şi autosugestii enunţurile scripturilor. Pentru el, ca şi pentru cei gravi în neştiinţa lor, e de neconceput posibilitatea ca într-un spaţiu de un metru cub să existe pe vecia vecilor energia, care poate lumina, încălzi, căra şi modifica oraşe întregi. Câţi inşi dintre cunoscuţii tăi, călătoresc zilnic, conştient, două milioane cinci sute nouăzeci şi două mii de kilometri?
            Prietene, fie că ştii, fie că nu vrei să ştii, carnea, sângele, oasele tale pier. Nu numai ale tale, ci ale tuturor. Ce valoare poate avea, pentru raţiunea pură, activitatea unui om – oricine ar fi – care luptă neistovit să păstreze ceea ce nu se poate păstra şi lasă la o parte, desconsideră savant, tocmai ceea ce rămâne din el însuşi?
            Prietene, renunţă chiar în această clipă la ceea ce vei fi silit de procesul dezvoltării naturale să renunţi mâine.
            Când nu există posibilitatea de a reţine gândul în noi înşine – se transmite mai repede decât oscilaţiile electromagnetice – ce mai poate fi păstrat şi numit al meu, al tău?
            Prietene, să renunţăm la noi înşine, pentru a putea ajunge pe celălalt mal al existenţei teferi, voioşi şi plini de libertate mereu entuziastă pe care o dă Domnul celor ce au înţeles Adevărul şi trăiesc în deplina cunoştiinţă a Lui.