Pagina principală Editura Ram Cărţi online Pictură Poezii Şah Galerie foto Contact
 
A P I C O L E

| Idealism Apicol | Sfinţenia albinelor | Realităţi transcendente | Recoltă mai bogată de miere | Poate fi NOSEMA ( traducere ) | Mierea şi întrebuinţarea ei în China ( traducere ) | Superstiţii apicole ( traducere ) | Metoda simplă de produs ceară în stupii sistematici | Parthenogeneza şi experienţele moderne în apicultură | Probleme de creşterea albinelor ( traducere ) | Un musafir supărător şi periculos |

R E A L I T Ă Ţ I T R A N S C E D E N T E

R E A L I T Ă Ţ I    T R A N S C E D E N T E


                   prof. George Dulcu
                                      Aninoasa - Gorj

 

         În momentele critice din istoria omenirii, se ridică cu putere nouă de fiecare dată problemele sufletului. Aceste probleme cuprind toate ramurile de manifestare omenească şi deci, ne interesează şi pe noi apicultorii – modeşti contribuitori în alinarea suferinţelor celor bolnavi şi înfrumuseţarea vieţii celor sănătoşi.
         Prea adesea, o, prieteni cititori, între aspiraţiile lăuntrice ale omului şi circumstanţele exterioare se iveşte un conflict supărător care ne descurajează şi lasă un gol în fiinţa noastră ce permite raţiunii să intervină cu autoritatea ei copleşitoare. Raţiunea examinează atunci cu deosebită grijă motivul real al tuturor acţiunilor noastre şi ne sileşte să reajustăm traiectoria vieţii individuale potrivit coordonatelor divine ale Universului.
         Scopul urmărit prin creşterea inteligentă a albinelor este diferit. Pe unii îi interesează producţia mărită, pe alţii experienţele, etc. Când nu obţin ceea ce doresc sunt necăjiţi şi încearcă să proiecteze umbra nemulţumirii lor fie asupra persoanelor străine fie asupra condiţiilor şi deci, indirect asupra lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că îndeletnicirea cu care se ocupă nu are baza pusă pe granitul principiilor cunoaşterii reale. Toate sforţările de a realiza scopuri oricât de mici sau oricât de mari, dar în contradicţie cu legile naturii, cu planul lui Dumnezeu, nu sunt alimentate cu energia sufletului şi nu pot fi împlinite. Aşa că orice întreprindere care nu izvorăşte din Înţelepciune este mai dinainte condamnată pieirii.
         Şi în apicultură, noi cei de azi nu putem tăia firul de aur care ne leagă de moşii şi strămoşii noştri stupari în veacurile trecute tot pe aceste meleaguri. Ei, cu toate că nu descoperiseră mijloacele tehnice moderne şi prin urmare ar putea fi socotiţi din acest punct de vedere înapoiaţi, sunt cu mult înaintea noastră în privinţa sfinţeniei lucrului în sine. Pentru ei nu erau lipsite de semnificaţie cuvintele profunde ale Sfintei Scripturi:
         „ Mănâncă, fiule, miere, că este plăcută şi dulce este cerului gurii tale fagurul de miere, dar învaţă înţelepciunea .... că de vei afla-o, bun viitor vei avea şi speranţa ta nu se va stinge”. ( Prov.XXIV,13)
         Dacă în apus, a luat o dezvoltare aşa de mare apicultura, aceasta se datorează în bună parte şi dorinţei de înavuţire, dorinţei de câştig dorinţei de dominare prin orice mijloace. Noi, din cauza imperativelor divine pe care ni le-au lăsat înaintaşii, nu putem fi de acord cu civilizaţia contemporană, rezultat al „iubirii de arginţi – rădăcină a tuturor răutăţilor”, (Timotei I, VI,10), fiindcă niciodată fiii neamului nostru nu şi-au însuşit filosofia materialistă ca să facă din părerile ei concepţii sigure de viaţă înaltă. Fără înţelepciunea care vine de la Dumnezeu, toată osteneala omului sub soare este nu numai zadarnică ci şi dezastruoasă !
         Este drept că o stupină perfectă din toate punctele de vedere – pe cât permit cunoştinţele actuale – e bun exemplu pentru mulţi şi arată că puterea de creare a celui ce o îngrijeşte creşte pe măsura studiului şi a experienţelor personale, dar apicultorul conştient de rostul şi menirea lui este nu numai un desăvârşit realizator practic ci şi un gânditor care frământă aluatul marilor probleme ale vieţii şi deci, este mereu preocupat nu numai de ameliorarea stupinei ci şi de ameliorarea sa proprie.
         Aşa dară, alături de cărţile celor mai renumiţi autori apicoli, care ne învaţă cum să construim cei mai sistematici stupi, cum să îngrijim mai raţional coloniile de albine, cum să valorificăm mai satisfăcător produsul muncii noastre, trebuie să avem, o, prieteni cititori, şi cărţile care ne învaţă cum să cultivăm sentimente nobile, gânduri înalte, cum să dobândim un caracter distins; cărţi care ne ajută să înţelegem mai bine rostul nostru pe pământ şi care ne dau putinţa să ne deschidem calea spre viaţa eternă în împărăţia cerurilor. Pământul cu toate ale lui este prea limitat pentru sufletul nostru şi de aceea Dumnezeu ne-a dat un „spaţiu vital” mai vast – Infinitatea Cosmică, unde domneşte totdeauna pacea, armonia şi viaţa fără de sfârşit.
         În nici o altă ocupaţie nu găsim timp liber pentru contemplare ca în apicultură. Muncim cu drag pentru semenii noştri şi prin aceasta împlinim şi unul din cele mai însemnate comandamente ale vremii, dar în acelaşi timp putem să ne ridicăm cu mintea, cu cugetul spre gigantica manifestare cosmică a puterii lui Dumnezeu. Traiul curat al stuparului în mijlocul naturii, printre flori, în zumzet viu de albine harnice este o simfonie binecuvântată a vieţii de care arareori numai poeţii au parte. Să nu întunecăm idealismul dragostei cu care muncim în stupină cu poftele rapace ale egoismului brut, care totdeauna duce la dezastre neînchipuite, ci să rămânem pe drumul sănătos al altruismului. Să păstrăm nota sfinţeniei şi noi cei care îngrijim de albine fiindcă ele o au din belşug. Altminteri ni s-ar adresa şi nouă de peste veacuri cutremurătoare întrebare a lui Socrate:
         „ O, prietene, cum se face că fiind Atenian, din oraşul cel mai mare şi cel mai vestit pentru cultura şi puterea lui, nu roşeşti gândindu-te numai să strângi bogăţii, să câştigi influenţă şi onoruri fără ca să te ocupi  cu adevărul şi cu înţelepciunea, fără să te ocupi de sufletul tău şi de desăvârşirea lui ?”

 
© Editura RAM - Aninoasa, Jud. Gorj 2009