Pagina principală Editura Ram Cărţi online Pictură Poezii Şah Galerie foto Contact
 
A P I C O L E

| Idealism Apicol | Sfinţenia albinelor | Realităţi transcendente | Recoltă mai bogată de miere | Poate fi NOSEMA ( traducere ) | Mierea şi întrebuinţarea ei în China ( traducere ) | Superstiţii apicole ( traducere ) | Metoda simplă de produs ceară în stupii sistematici | Parthenogeneza şi experienţele moderne în apicultură | Probleme de creşterea albinelor ( traducere ) | Un musafir supărător şi periculos |

PROBLEME DE CREŞTEREA ALBINELOR

PROBLEME  DE   CREŞTEREA  ALBINELOR

                   de Frank C.  Pellett

         Lucruri uimitoare au fost îndeplinite de cultivatorii de plante care au dat la iveală fructe şi flori noi, neasemănătoare cu vreuna cunoscută de lume mai înainte. Crescătorii de păsări domestice au obţinut pui noi care au modificat tipul animalelor de fermă pentru a corespunde unor cerinţe particulare. Pe măsură ce legile eredităţii sunt mai bine cunoscute, învăţăm să creăm tipuri de cutare plante sau animale pentru a servi un scop anumit sau pentru a le adapta unui mediu special.
         Numai apicultorul continuă să lucreze cu acelaşi soi de albine cu care s-a pomenit de veacuri. Neînsemnatele ameliorări pe care le avem sunt rezultatul selecţiunii naturale deoarece stuparul îşi păstrează coloniile cele mai bune pentru câştig.
         În decursul timpului, mult s-a discutat despre selecţiune, dar nimeni n-a făcut ceva pentru ea. S-a vorbit mult despre creşterea mai bună a albinelor, dar totdeauna problema era să se controleze înrudirea masculină. Această dificultate, până acum de curând, părea să furnizeze bariere de netrecut pentru creşterea sistematică a albinei melifere.
         Odată cu stabilirea, în locuri speciale, a staţiunilor de cultură a albinelor, s-a ivit şi prilejul de a face într-adevăr muncă constructivă în rezolvarea problemelor fundamentale ale apiculturii. Pentru a întreprinde un program serios de creştere, a devenit necesar să se înveţe ceva despre ereditate la albine. Se admite că legile procreaţiei sunt universale în operarea lor, dar pentru a determina ce se poate aştepta de la un caz dat trebuie să ştim cu ce caractere ne ocupăm.
         Pentru a croi un făgaş potrivit pentru oamenii care doresc să consacre atenţiune creşterii albinelor, în laboratorul Statelor din Sud, la Baton Rouge, în Louisiana, Dr. Otto Mackensen şi asistentul său W. C. Roberts au început un studiu de a afla cum operează legile eredităţii în cazul albinelor melifere. Se pare că, la timpul cuvenit, ei vor fi în stare să precizeze instrucţiuni care, dacă vor fi urmate întocmai, să facă pe crescătorul de regine capabil de a combina calităţile dorite ale diferitelor soiuri de albine în crescătoria sa, precum sunt în stare să facă acum cultivatorii de plante şi animale.
         Prima problemă care s-a ivit de la sine a fost să se afle unele mijloace de a asigura fecundările în condiţiunile dorite. S-a sugerat că, dacă albinele pot zbura la o mare înălţime, prin aceasta o  zonă sigură le poate fi stabilită. Pentru a verifica aceasta, noul Capitoliu al statului Louisiana, care este înalt de 450 picioare, părea să ofere condiţiuni ideale. Ca probă, au fost alese albine de un soi uşor de deosebit. Nuclee cu trântori toţi aleşi au fost aşezaţi la o înălţime de aproape 400 picioare de la sol, ca să fie uşor de întâlnit de tinerele regine în zbor pentru fecundare, când li se va da drumul de la aceeaşi înălţime.
         Rezultatul a dezamăgit, fiindcă şi reginele şi trântorii, în loc să rămână la această înălţime, s-au coborât la un nivel foarte aproape de pământ şi tinerele regine şi-au găsit bărbaţi de la coloniile de albine din vecinătate. Singurul lucru pe care l-a probat experienţa a fost că înălţimea nu asigură suficient fecundările pure.
         Deoarece fecundarea controlată este absolut esenţială pentru reuşita acestei probleme, Dr. Mackensen s-a îndreptat spre metoda lui Watson de inseminare artificială. Watson a dat apicultorului o unealtă care promite să deschidă o uşă, ce ar rămâne închisă, altminteri, dar este un instrument dificil de folosit. Operaţiunea este mai delicată chiar decât o operaţiune chirurgicală şi cere ani pentru a forma un bun chirurg apicol. Procentajul succesului acestei metode de fecundare artificială a fost mic la început şi ca să se obţină faptele necesare acestui studiu, un mare număr de regine trebuie să fie la îndemână.
         Pe măsură ce se lucra, a rezultat şi o continuă creştere a procentului de succes. Unele regine, fiind fecundate prin această metodă, au depus ouă în mod normal în decursul unui întreg sezon şi au fost îngrijite să ierneze bine pentru a începe ouatul în sezonul următor. Reginele fecundate artificial nu sunt repede acceptate de noile colonii şi este o pierdere corespunzătoare la introducerea lor.
         În practică, tinerele ieşeau din celule în cuştile pepinierei şi se păstrau acolo până ce erau fecundate. Fecundarea se făcea la diferite epoci, de la a şasea până la a douăzecea zi, pentru a afla, pe cât posibil, cea mai convenabilă vârstă şi condiţie. În anotimpul trecut, după ce s-a ştiut numărul reginelor pierdute la introducere sau prin accidente, s-a constatat că aproximativ 50 procente din reginele fecundate artificial au depus ouă. Şaptezeci si cinci regine au depus ouă aproape 65 zile, în medie, şi numai şapte depuneau ouă din care ieşeau trântori. Dacă ţinem seama de dificultatea acestei delicate operaţiuni, succesul obţinut este mare. Se pare că, acum, este deschisă calea pentru a progresa repede în aflarea răspunsului multor chestiuni rămase necunoscute în acest domeniu.
         Mackensen şi Roberts şi-au asumat cea mai dificilă problemă în domeniul apiculturii, dar ei sunt pe calea dreaptă ca să obţină rezultate substanţiale. Nu lucrează mulţi în această direcţie şi sunt mulţi care aşteaptă cu interes darea de seamă a experienţelor lor.
         Cu mijloace de control al fecundării care le permite să selecţioneze şi să observe indivizii, ulterior, ei vor ajunge la vreo caracteristică ce poate fi văzută sau definit măsurată. Dar nu trebuie uitat că sunt dificultăţi considerabile lucrând cu această creatură aşa de mică şi despre care se ştie aşa de puţin. Aşa că, aceşti cercetători au început să aibă în vedere anormalităţile pe care le pot transmite prăsilei. Obiectivul perpetuării acestor diformităţi este numai scopul de a cunoaşte bine legile eredităţii şi odată înţelese va fi timp pentru însuşirile atât de dorite ca: neroirea, mărirea recoltei de miere, blândeţe, vieţuire mai lungă, etc.; aceste însuşiri nu pot fi evidenţiate, desigur, prin examinarea unui singur individ al soiului care ne interesează.
         O pornire în această direcţie a fost făcută prin procurarea unui stoc de albine care produc trântori cu ochi albi, precum a făcut doctorul Watson. Cultivând progenitura lor, au obţinut şi regine şi lucrătoare cu ochii albi şi astfel, ei au certitudinea că pot menţine soiul abnormal din generaţie în generaţie.
         Când se lucrează într-un domeniu nou şi mai cu seamă în unul cu atâtea dificultăţi tehnice, probabil că progresul are să fie încet, dar odată pârtia serios făcută, poate se vor stabili staţiuni de fecundaţie izolate pentru a asigura fecundarea normală a reginelor selecţionate în privinţa producerii de miere, a capacităţii de ouare, etc. Autorul acestor rânduri prezice, cu încredere, că cititorii noştri au să mai audă despre Mackensen şi W. C. Roberts.

American Bee Journal , Iulie1940 Traducere  prof. George Dulcu

 

 
© Editura RAM - Aninoasa, Jud. Gorj 2009